Nici moartea artei nici aceea a istoriei artei nu sunt fenomene brute si valabile per se. O teza curajoasa, aceea ca arta este inepuizabila, care arata ca tot jocul de cuvinte al postmodernitatii – non-arta, anti-arta, bad painting, bad art, shock art, arta anti-arta – reprezinta, de fapt, momente ale subiectivitatii, propune inversarea unui raport de forte prin care nu arta defineste statutul creatorului sau, ci autorul ajunge sa instituie, discursiv si material, un obiect generat ca fiind arta. Oana Camelia SERBANIn aceasta arta inepuizabila, noul este conceput nu in sensul unei „furii” moderne pentru originalitate asa cum remarca Nietzsche despre epoca sa, ci rezultat al spiritului viu, liber, ale carui energii creatoare sunt infinite, care creeaza astfel noi posibilitati de aparitie. Eva IVAN-HAINTZ