Eu cred ca autorul vede realitatea cu anumiti ochi inainte de a se apuca sa scrie o opera, proces invers pentru cititor. Un anumit fel de viata il duce, desigur, pe scriitor la un anumit fel de literatura, in care este foarte greu sa stabilesti cit la suta este rezultat al realitatii si cit al interpretarii ei. Dozajul lor depinde – cred eu – in primul rind de structura scriitorului, de capacitatea lui de a transforma realitatea in metafora. Cu ,cit aceasta capacitate este mai mare, cu atit elementul real din viata de toate zilele a scriitorului va transparea mai putin in opera. Un adevarat roman este un amestec de realitate si de ignorare a ei. Un personaj devine <real> in literatura – presupunind ca a avut un model in viata reala – doar dupa ce scriitorul, descompunindu-l, anihilindu-l, l-a re-creat in retortele mintii si la flacara imaginatiei sale. Oricit de extraordinara ar fi <<realitatea>> unui scriitor, numai mintea lui o poate transforma in arta. In Arta conversatiei, <<adevarate>> – in sensul realitatii stricte, al realitatii naratorului – sint doar fundalul istoric si sensul relatiilor sociale pe care le-a determinat.