Autorul abordeaza tema capitularii unor scriitori in fata raului, capitulari manifestate in diferite grade, ca, de pilda, in cazul lui Celine, Eliade, Cioran, Knut Hamsun sau Ezra Pound, Sartre, Aragon sau Brecht. Concluziile – nuantate – converg spre o constatare ce tine de domeniul evidentelor: un mare scriitor – vinovat sub raport civic – ramane mereu un mare scriitor, chiar daca acesta este contestat.