Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul fertil al Ardealului, tinut iubit de toti locuitorii lui.Descriind doua dintre tinuturile ardelene cele mai incarcate de istorie – Oltul si Muresul –, de ale caror frumuseti a stiut sa se bucure el insusi la fata locului, Silvestru Moldovan se dovedeste lipsit de orice prejudecata: pe langa tinuturile romanesti, el descrie si zone locuite de maghiari ori de sasi (Oituz, Trei Scaune, Covasna, Sibiu, Brasov, Medias etc.), dovedind nu numai decenta, ci si superioritate morala. Impresioneaza placut siguranta valorii proprii si a neamului sau, ca si respectul fata de toti locuitorii Ardealului. El a citit si acele scrieri defaimatoare la adresa romanilor, care ne prezinta cu ajutorul unor cuvinte ca: salbatici, vicleni, betivi, lenesi – pana si pastoritul, ca ocupatie, e considerat o forma de lenevie –, ca sa nu mai vorbim despre portul romanesc, pe care il considera urat, iar jocul, larmuitor (Michael Lebrecht, Versuch einer Erdbeschreibung des Grossfurstentums Siebenburgen. Hermannstadt 1789, editia a doua 1804). Moldovan isi exprima dezacordul fata de autorul acestor invective, dar nu prin simpla negare sau printr-o polemica infierbantata, ci printr-un raspuns stapanit si prin combaterea lor indirecta, mult mai eficienta, adica prin relevarea frumusetii oamenilor, a harniciei lor, a valorii artistice ale portului si jocului popular din locurile pe care le colinda. Calea aleasa de el ca raspuns la cele scrise de Lebrecht e fara indoiala cea mai eficienta, remarcand calitatile, nu defectele sasilor si maghiarilor. El are chiar taria sa aprecieze unul dintre capitolele lucrarii lui Lebrecht, iar cuvintele acestuia despre romani sunt ca inexistente.