Povestea din romanul „Altarul interzis” este, prin superba oralitate, vrajirea apotropaica a dificultatilor lumii, exorcizarea elementelor raului sau mai mult, imblanzirea pana la vraja a ceea ce este indimenticabil in existenta. Romanul este, evident, construit dupa principiul flaubertian, al oglinzii, care merge pe drum si inregistreaza evenimentele, vazand, in termenii actuali, dincolo si dincoace de bine si rau. Naratologic, adica, devenirea.(…) Romanul „Altarul interzis” inseamna o lectura a sensului si a eliberarii prin rostire. (Ion Predescu)Deloc prolixa, dar intensa, proza lui Ion Toanta ma determina sa gandesc tezele lui Augustinus de Thagaste (354–430) si spre mai departe, la omul spinozian. Prizoniera a unui lant nesfarsit de cauze, beneficiind de o libertate incercuita de necesitate, cea de-a doua marturisire a nimfei, fixeaza punctele cele mai sensibile ale filosofiei, ca si nucleele in jurul carora sunt polarizate cele mai numeroase reflectii. (Cristian Neagu)