In noaptea aceea, in acea prima noapte, m-a strins in brate spasmodic. Eram ca doua fiinte care se ineaca si se agata una de cealalta ca sa se salveze. Trebuie ca asta faceam, fiecare avea nevoie de celalalt ca sa nu cada in propriul hau si sa dispara. Ajuta-ma sa nu dispar. In mintea mea se facuse intuneric, un intuneric bun si nu-mi mai era frica de el. Nu trebuia sa adormim. Trebuia sa raminem treji, pina la capatul celalalt al noptii. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia sa alunecam in somn, nu trebuia sa adormim, cine iubeste nu doarme, tresaream, iar ziua parea tot mai departe, tot mai lipsita de stralucire. Ce ar fi putut aduce, cind noaptea adusese deja totul, o iubire proaspata ca un les cald?