Mie mi se pare ca, asemenea romanului, teatrului, basmului, mitului sau chiar poeziei (intr-o oarecare masura), aforismul poate face obiectul unei teorii. O eventuala teorie ar maximiza, desigur, scopul pe care trebuie sa-l atinga aforismul, asa cum face orice teorie, in orice domeniu. Ma intreb, insa, daca nu s-ar pierde accidentul spectaculos in favoarea necesarului neted, daca nu s-ar diminua surpriza insolitului in favoarea plictiselii predictibilului si daca nu s-ar compromite ireversibil misterioasa clipa de luciditate acuta, ca un fulger, pe care aforismul o aprinde pe firmamentul cautarii de sine. Nu promit sa nu reflectez teoretic, candva, asupra aforismului.Dar atunci, acesta nu va mai fi o floare de camp, spontana si intamplatoare, ci va fi o floare in glastra, amenajata. Deocamdata incerc sa ma bucur de aforism, nu sa-l judec.