Un volum-panorama, o radiografie a conditiei scriitorului in Romania secolului al XXI-lea, marcat de globalizare, decadenta si cultul confortului. Un volum despre care s-au pronuntat, citindu-l in manuscris, cativa carturari, intre care Gabriel Andreescu si Theodor Codreanu.„Am cautat timp sa citesc cartea ta cu atentie, desi unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprima foarte bine: este polemica, are energia de care am mai zis si pe care ai contestat-o, este o asumare sincera si urmand chemarea ta, felul tau de a vedea lucrurile, de a fi alaturi de «oamenii mari» si de a duce impreuna lupta pentru valorile in care crezi. Este vitala si, ca la Marino, repetitia este motivata de (si exprima) intensitate. A o citi in afara caracterului ei polemic si a sensului de afirmare a solidaritatii cu comunitatea de care te simti atasata inseamna a o rata. Cred ca a fost foarte bine sa incepi cu cazul Marino, caci este exponential, dar si mai clar decat altele.” (Gabriel Andreescu)„Concluzia centrala care ascunde chiar miza intregii carti: «Nu cred ca fenomenul globalizarii, raspandit pe mapamond, a clatinat identitatea francezilor, a nemtilor, spaniolilor sau radacinile altor natiuni. Oricat de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori romani, adepti ai politicii corecte, voi spune un adevar familiar natiunilor mari ale lumii. Exista lucruri ce nu pot fi negociate. intre acestea sunt tara, familia, limba, identitatea si neamul». Or, in Romania aceste dimensiuni ale fiintarii noastre se «negociaza» de peste doua decenii, in conditii mistificatorii de intimidare, amenintare ca nu poti fi «in randul lumii», «European» si globalist, daca nu renunti la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul roman, de la cronicari la Scoala Ardeleana, pasoptisti, marii clasici, generatia Marii Uniri, cea interbelica au fost pazitori ai fiintei romanesti prin forta creatiei si a ethosului lor, cu intrerupere in deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu generatiile lui Nicolae Labis, a lui Nichita Stanescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Ivanescu si a Aurei Christi, de indata ce o parte dintre optzecisti s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia tradarea scriitorului are, acum, o dubla trimitere: scriitorul roman a fost tradat de elitele politice postdecembriste, dupa cum scriitorul, la randu-i, si-a uitat menirea de pazitor al fiintei nationale. Solutia, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana pazire a fiintei de catre poeti, pe de alta, intoarcerea la vechea tabla a valorilor europene si romanesti, toate abandonate de mentalitatea postmodernista.” (Theodor Codreanu)„Ce sunt aceste polemice? O seama de arabescuri exce­sive, radiografia patetica si lucida a unei sfasieri, o serie de tentative de a intelege, esuate in neintelegere, reportajul unor revolte aneantizate in albia deznadejdii si a refuzu­lui de a accepta sa asisti – redus la mutenie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului co­munist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al ino­centilor regizat intr-un stil de extractie neostalinista. Cum sa califici altfel vanatoarea de oameni mari, prin care s-a perpetuat europenitatea culturii romane in anii dictaturii stalinisto-dejiste?…