“Ma aplec critic spre o literatura inca insuficient cunoscuta, marcata in ultimele decenii si de obsesia sau complexul Premiului Nobel. Atitudinea noastra comuna fibrileaza excesiv de relativizant sau absolutizant, incercand sa devina actionara si sa provoace reactiuni intr-un domeniu artistic universal, cu suport multilingvistic. Raman la convingerea ca exemplaritatea este efectul stranietatii privita ca insolita familiaritate. Testez, cum am mai spus, fondul autohton si forma universala, in epica romaneasca din secolul XX, evidentiind experimentului substantial, in masura in care se integreaza in – si face sau incearca diferenta de – epica occidentala. Dincolo de valoarea intrinseca, prin traducere merituoasa si meritata, se va arata ca literatura romana, chiar si prin proza, vine intr-un (de)mers firesc, de vie comunicare, spre doritul si hulitul Premiu Nobel…” (Marian Victor Buciu)